José Aparicio
| José Aparicio | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 1770  Alicante, Spania |
| Decedat | (68 de ani) Madrid, Noua Castilie(d), Spania |
| Copii | Esteban Aparicio Álvarez[*] |
| Cetățenie |  Spania |
| Ocupație | pictor |
| Limbi vorbite | limba spaniolă |
| Activitate | |
| Studii | Real Academia de Bellas Artes de San Carlos[*], Real Academia de Bellas Artes de San Fernando[*] |
| Pregătire | Jacques-Louis David |
| Profesor pentru | José Elbo[*] |
| Mișcare artistică | neoclasicism |
Modifică date / text  | |
José Aparicio e Inglada (n. 1770, Alicante, Spania – d. , Madrid, Noua Castilie(d), Spania) a fost un pictor spaniol în stil neoclasic; strâns asociat cu domnia regelui Ferdinand al VII-lea.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut în Alicante, al șaptelea dintre cei opt copii dintr-o familie din clasa de mijloc. Primele sale studii artistice au fost la Real Academia de Bellas Artes de San Carlos de Valencia, unde a câștigat premiul I pentru pictură în 1793.
După aceea, a urmat cursurile Real Academia de Bellas Artes de San Fernando din Madrid. În 1796, pictura sa cu Manuel Godoy prezentând pacea (Pacea de la Basel) regelui Carlos al IV-lea i-a câștigat o bursă de la rege pentru a studia la Paris și Roma.[1] La Paris, a fost primul student spaniol al lui Jacques-Louis David. A câștigat o medalie de aur pentru pictura sa „Febra galbenă din Valencia” în 1805.[2]
A mers la Roma în 1807 și, în mai multe rânduri, a refuzat să jure credință noului rege, Iosif I. Din această cauză, el și alți spanioli cu gânduri similare au fost prizonieri virtuali la Castelul Sant'Angelo, până când Ferdinand a revenit pe tron în 1813.[3]
După ce și-a recâștigat libertatea, a fost rechemat în Spania și a ajuns acolo în 1815. După câteva luni, s-a stabilit la Madrid, fiind numit pictor de curte al lui Ferdinand.[1] Un an mai târziu, a început să picteze „Gloriile Spaniei”, care avea să-l țină ocupat timp de doi ani.[2] Aceasta a fost prima dintr-o lungă serie de lucrări pe teme patriotice.
Pentru cea mai cunoscută lucrare a sa, „Debarcarea lui Ferdinand al VII-lea în portul Santa María”, a fost numit „Academician de merit” la Academia de San Carlos în 1829. Mai târziu, a devenit directorul Academiei de San Fernando.[1] Pe lângă picturile istorice, el a fost remarcat pentru portretele pe care le-a realizat aristocrației spaniole și ofițerilor militari.
După moartea lui Ferdinand în 1833, acesta a căzut în dizgrație față de noul guvern liberal, deoarece era considerat a fi un propagandist al regelui. După o criză de pneumonie, a fost forțat să se pensioneze și i s-a acordat o pensie nominală, deși se pare că a trebuit să lupte pentru a-și primi plățile în termen.[3] A murit în sărăcie la Madrid, la vârsta de 64 de ani.
Picturi (selecție)[modificare | modificare sursă]
-
Godoy prezentând pacea
regelui Carlos al IV-lea -
Debarcarea regelui Ferdinand al VII-lea
în portul Santa María -
Foamete la Madrid -
Giuseppe Maria Ferdinando Dal Pozzo
.JPG)
.jpg)
Referințe[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c Brief biography @ the Museo del Prado.
- ^ a b Brief biography @ the Diccionario de Pintores Alicantinos.
- ^ a b Brief biography[nefuncțională – arhivă] @ Los Ensayos.
Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]
- Adrián Espí Valdés, „José Aparicio: pintor alicantino y de corte”, Instituto de Estudios Alicantinos, Vol. XXIII, 1978, pp. 7–33.
Legături externe[modificare | modificare sursă]
- „El Desaparecido Lienzo de José Aparicio: Rescate de Cautivos en Tiempos de Carlos III” de Juan de Rojas Puig @ Alicante Vivo
