Sari la conținut

Orbic, Bacău

Adaugă legături
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Această pagină a fost propusă pentru ștergere.

Motivul: Din textul acestui articol nu reiese notabilitatea subiectului.

Decizia privind ștergerea acestei pagini se va lua în urma discuției desfășurate la

Wikipedia:Pagini de șters/Orbic, Bacău.

Vă invităm să vă exprimați acolo opinia față de această propunere, cu argumente bazate pe politica de ștergere.

Vă rugăm să nu schimbați titlul paginii pe durata discuției, întrucât legăturile între ea și discuție se vor strica. O decizie privind titlul paginii rămâne a se lua în urma discuției sau după încheierea acesteia.


Către administratori: Înainte de a efectua ștergerea verificați ce pagini trimit aici și dacă istoricul paginii conține vreo versiune validă.
Orbic
—  cartier și fost sat[*]​  —
Map
Orbic (România)
Poziția geografică în România
Coordonate: 46°45′20″N 26°41′16″E ({{PAGENAME}}) / 46.7554623°N 26.6879133°E
Țară România
Județ Bacău
Oraș Buhuși
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Pentru alte sensuri, vedeți Orbic (dezambiguizare).

Fostul sat Orbic este actual un cartier al orașului Buhuși, situat pe malul râului Orbic, care până în 1968 a fost o localitate de sine stătătoare.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Denumirea provine de la râul Orbic, care trece prin fosta localitate și își are originea în cuvântul maghiar „várbükk” sau „várbikk”, în traducere „pădurea de fagi a cetății”.[1]

Istorie[modificare | modificare sursă]

Principatul Moldovei[modificare | modificare sursă]

Una dintre primele mențiuni ale Orbicului apare în legătură cu Bătălia de la Orbic, în care Ștefan cel Mare l-a învins definitiv pe Petru Aron, rivalul său la tronul Moldovei. Data acestei bătălii, despre care istoriografia mai veche considera că s-a desfășurat la 14 aprilie 1457,[2] a fost supusă unei revizuiri critice în studiile mai noi, care o plasează la începutul lunii august 1469[3] sau, cel mai probabil, la 14 decembrie 1470.[4]

O altă mențiune a Orbicului apare la data de 13 mai 1590, într-un act emis la Iași, din porunca voievodului Petru Șchiopul. Prin acest document, voievodul întărea vânzarea unui sfert din satul Orbic („din jumătate de sat, jumătatea de sus”) făcută de Mihăilă și fratele său, Frătuț, lui Ciolpan sulițașul, pentru suma de 220 de zloți tătărești. Ciolpan se va călugări ulterior, luând numele de Hariton și va ridica Mănăstirea Ciolpani.[5]

La data de 8 mai 1602, Ciolpan, devenit între timp monah, se judeca cu monahul Ghenadie de la Mănăstirea Berezunți pentru acel sfert din satul Orbic, dăruit Mănăstirii „Sfânta Treime”. Bunicul celor doi frați, pe nume Margine, lăsase în stăpânirea Mănăstirii Berezunț acea parte din satul Orbic, fără a întocmi acte. Astfel, nepoții săi, Mihăilă și Frătuț, au vândut acea parte lui Ciolpan sulițaș, care, odată cu intrarea în călugărie, a dăruit-o mănăstirii sale.

Ieremia Movilă, cel care a judecat acest litigiu, nu a dat câștig de cauză călugărilor berezunțeni, întrucât nu aveau niciun document de la aprodul Margine și nici de la fiii acestuia. Pentru a se asigura că Mănăstirea Berezunț nu va redeschide curând procesul, Ciolpan a pus, cu aceeași ocazie, o garanție în valoare de 12 zloți.[5]

După moartea lui Ciolpan, mănăstirea, împreuna cu toată averea ei, incluzând satul Orbic, vor fi moștenite de Dumitra, soția lui Ciolpan și fiica acestuia, Cârstina, soția paharnicului Samoil, care le vor dărui Mănăstirii Bisericani, după decesul acestora, dania fiind consemnată într-un document din 23 noiembrie 1611. Dania a fost contestată de către rudele lui Ciolpan și de călugării Mănăstirii Ciolpani, câștig de cauză având călugării de la Bisericani, voievodul Constantin Movilă întârind actul de danie ale soției și fiicei lui Ciolpan.[5] Posesia asupra sfertului de Orbic de către Mănăstirea Bisericani a fost întărită de mai multe ori de către voievozii Moldovei: la 5 februarie 1612 de către voievodul Ștefan al Il-lea Tomșa, la data de 14 martie 1618 de Radu Mihnea, la 7 mai 1619 de Gaspar Graziani, la 27 martie 1621 de Alexandru Iliaș, la 29 martie 1625 de Radu Mihnea, la 17 mai 1626 de Miron Barnovschi, si la 17 noiembrie 1649 de Vasile Lupu.[5]

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, la Orbic, va fi construit Hanul de la Gura Orbicului, monument istoric sub cod LMI BC-II-a-B-00802,[6] în prezent în ruină,[7] hanul jucând un rol important pe drumul comercial de pe valea Bistritei.[8][9]

Regatul României[modificare | modificare sursă]

Județul Neamț în Atlasul Căilor de Comunicații (1897). Se pot identifica Orbicul de Sus și Orbicul de Jos în partea inferioară, în dreapta.

În 1890 existau două localități cu denumirea de Orbic: Orbicu de Sus, sat în comuna Costișa și Orbicu de Jos, sat în comuna Buhuși,[10] ambele comune făcând parte din plasa Bistrița a județului Neamț.[11]

În 1931, Orbicu de sus a fost unit cu Orbicu de jos, formând satul Orbic, acesta aparținând de comuna urbană Buhuși, județul Neamț.[12]

În Al Doilea Război Mondial, în contextul Holocaustului din România, evreii sunt forțați să presteze muncă obligatorie, fiind formate detașamente de muncă. Un astfel de detașament, identificat ca Detașamentul Orbic și format din evrei evacuați din zone ale județului Neamț situate în apropierea frontului, a existat în anul 1944 în localitate.[13][14]

Epoca contemporană[modificare | modificare sursă]

După organizarea teritorial-administrativă din 1950, Orbic a aparținut Raionului Buhuși, Regiunea Bacău, iar după cea din 1968, localitatea a fost desființată și contopită cu orașul Buhuși, care a trecut la județul Bacău, devenind cartier al acestuia.[15]

În anii 2000 cartierul a căpătat o reputație negativă din cauza infacționalității ridicate a cătunului Mocirla, situat aici.[16]

În 2001, în Mocirla, existau 129 de case cu 161 de familii, totalizând 636 de persoane, etnia romă formând majoritatea absolută,[16] locuitorii acestui cătun confruntându-se cu neajunsuri și trăind în condiții precare. Aceștia subzistau din ajutoare sociale, sau apelau la infracțiuni,[17][18][19][20] poliția efectuând aici mai multe razii[21] pentru prinderea unor urmariți. În timpul acestor razii au existat mai multe conflicte[22][23] între poliție, jandarmerie și locuitorii de aici, cel mai grav eveniment având loc pe 5 decembrie 2002, soldându-se cu 2 morți și 6 răniți.[24][25][26][27][28][29]

În timp, infracționalitatea în cătunul Mocirla a mai scăzut, dar încă există.[30] Un număr important de locuitori a emigrat în străinatate, în special în Italia, pentru a-și găsi un loc de muncă,[31][32] iar primăria orașului a început investiții în infrastructura zonei.[33]

Obiective turistice[modificare | modificare sursă]

  • Hanul de la Gura Orbicului construit la sfârșitul secolului al XVIII-lea, monument istoric sub cod LMI BC-II-a-B-00802;
  • Biserica „Sfântul Gheorghe”, construită între 1924 și 1937 după planurile arhitectului Giovanni Maricel și pictată de Ioan Cristea; pictura a fost refăcută în 1988 de Matei Gheorghe din Arad; nu este monument istoric.[34]
  • Complexul de poligoane de tragere Hunting Fun, edificat în locul unui fost poligon de tragere militar.[35]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Emil Petrovici; Problema sunetului bilabial v din limba maghiară, Budapesta, Editura Academică, 1956
  2. ^ Constantin C. Giurescu, Istoria românilor. Volumul II, Partea I, De la Mircea cel Bătrân și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul, Fundația Regală pentru Literatură și Artă, București, 1943, p. 53.
  3. ^ Leon Șimanschi, Dumitru Agache, „Un deceniu de ostilitate moldo-ungară, 1460-1469”, în Ștefan cel Mare și Sfânt. Portret în istorie, Sfânta Mănăstire Putna, 2003, p. 366.
  4. ^ Constantin Rezachevici, Cronologia critică a domnilor din Țara Românească și Moldova, vol. I, Editura enciclopedică, București, 2001, p. 540.
  5. ^ a b c d Nedeloiu, Paul Daniel (). Buletinul Ioan Neculce (serie nouă), nr. în TOM: XIII-XV, 2007-2009, seria Istorie - Patrimoniu (PDF). Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași , Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași. p. 8-9-10-12-13. 
  6. ^ Lista monumentelor istorice Arhivat în , la Wayback Machine. pe patrimoniu.gov.ro
  7. ^ Petrovici, Georgeta (). „Descoperire macabră într-un monument istoric. Oseminte la Hanul lui Ștefan cel Mare”. Evenimentul Zilei. Accesat în . 
  8. ^ Păduraru, Adrian (). „Proprietarii au scos la vanzare Hanul Orbic » Buhusi.NET”. Buhusi.NET. Accesat în . 
  9. ^ Deșteptarea (). „Hanul Orbic, o ruina istorica in asteptarea restaurarii”. Deșteptarea Bacău - Liderul presei băcăuane!. Accesat în . 
  10. ^ Gheorghiu, Constantin D. (), Dicționar geografic al județuluĭ Neamțu (la anul 1890) de Constantin D. Gheorghiu, București: Societatea geograficǎ românǎ, p. 284, accesat în  
  11. ^ George Ioan Lahovari, Marele Dictionar Geografic Al Rominiei 4, p. 598, accesat în  
  12. ^ „Tablou de regruparea comunelor rurale întocmit conform legii privind modificarea unor dispozițiuni din legea pentru organizarea administrațiunii locale”. Monitorul oficial și imprimeriile statului (161): 276. . 
  13. ^ „Holocaust Survivors and Victims Database -- STAT NOMINAL de evreii din Tg. Neamț evacuați la Buhuș, făcănd parte din Detașamentul Orbic și clasați ca inapți de câtre COMISIA MEDICO MILITARA M.U. din 27/7/944”. www.ushmm.org. Accesat în . 
  14. ^ Emanuel, Balan (), „Evreii din Târgu Neamț și refugiul de la Buhuși din 1944”, Realitatea Evreiască, accesat în  
  15. ^ „LEGE nr. 2 din 16 februarie 1968 (*republicata*) privind organizarea administrativa a teritoriului Republicii Socialiste Romania”. www.monitoruljuridic.ro. Accesat în . 
  16. ^ a b Redacția (). „S-a facut inventarul "mocirlanilor"”. Ziarul de Iași - liderul presei ieșene. Accesat în . 
  17. ^ „Țiganii din Orbic au început atacurile asupra pădurilor”. . Accesat în . 
  18. ^ Roman, Monitorul de Neamț și (). „GÎTU MORTULUI TÃIAT CU CUTITUL LA PRIVEGHI”. Monitorul de Neamț și Roman. Accesat în . 
  19. ^ „Familia unui mort - pradata in timpul priveghiului”. adevarul.ro. . Accesat în . 
  20. ^ „Taranii din Neamt se apara singuri de romi”. Ziare.com. Accesat în . 
  21. ^ Redacția (). „Razie in tigania de la Orbic”. Ziarul de Iași - liderul presei ieșene. Accesat în . 
  22. ^ Curentul-Monitorul, Reteaua (). „Tiganii din -Mocirla- i-au intampinat pe -mascati- cu furci si topoare”. Ziarul Curentul. Accesat în . 
  23. ^ „Ziua, octombrie 2004 (Anul 11, nr. 3134-3159) | Arcanum Newspapers”. adt.arcanum.com. Accesat în . 
  24. ^ „Dosarul Orbic - redeschis de Justitie Politisti anchetati pentru ca nu s-au lasat omorati de tigani”. www.hotnews.ro. Accesat în . 
  25. ^ „Doi politisti sunt judecati pentru ca nu s-au lasat macelariti de tigani”. adevarul.ro. . Accesat în . 
  26. ^ „Agenda Zilei, decembrie 2002 (Anul 7, nr. 283-305) | Arcanum Newspapers”. adt.arcanum.com. Accesat în . 
  27. ^ „Cotidianul, decembrie 2002 (Anul 12, nr. 283-306) | Arcanum Newspapers”. adt.arcanum.com. Accesat în . 
  28. ^ „Cuvântul Libertății, decembrie 2002 (Anul 14, nr. 3989-4011) | Arcanum Newspapers”. adt.arcanum.com. Accesat în . 
  29. ^ „Evenimentul Zilei, decembrie 2002 (Anul 11, nr. 3213-3240) | Arcanum Newspapers”. adt.arcanum.com. Accesat în . 
  30. ^ Redacția (). „Cum a ajuns o bandă de cămătari extrem de violenți să pună stăpânire pe un oraș din România. Zeci de datornici săraci, bătuți cu biciul în văzul propriilor copii”. NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași. Accesat în . 
  31. ^ Deșteptarea (). „Salvati de strainatate, romii din Orbic nu zic pas in fata mafiei siciliene”. Deșteptarea Bacău - Liderul presei băcăuane!. Accesat în . 
  32. ^ „Romii din Orbic s-au săturatde "haiducie"”. adevarul.ro. . Accesat în . 
  33. ^ Buhusi.NET (). „Astăzi s-au semnat contractele de finanțare pentru cele 3 proiecte aprobate în PNDL 2 » Buhusi.NET”. Buhusi.NET. Accesat în . 
  34. ^ „Parohia Sf. Gheorghe - Orbic , Buhuși - jud. Bacău: Istoric”. Parohia Sf. Gheorghe - Orbic , Buhuși - jud. Bacău. Accesat în . 
  35. ^ Iulian Păscăluță (), „Hunting Fun, poligon de tragere si parc de distractii in Orbic”, Gazetadebuhusi.ro, accesat în  
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Orbic,_Bacău&oldid=16326478